24.5.17

Alt dosar pentru Mircea Sandu


Mircea Sandu, fostul preşedinte al FRF, are un nou dosar. Suspiciunea procurorilor este de la modul în care a fost construită Baza Sportivă de la Buftea, judeţul Ilfov. 

De această dată, el şi alţi trei sunt urmăriţi penal de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pentru constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani. 
Un comunicat DIICOT a anunţat că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de fostul preşedinte al FRF Mircea Sandu şi faţă de Bogdan Petculescu, Ziv- Asher Tetelman şi Puiu Tetelman. 
"Există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2009-2010, suspectul Sandu Mircea a iniţiat şi constituit, împreună cu suspecţii Petculescu Bogdan, Tetelman Ziv- Asher şi Tetelman Puiu, un grup infracţional organizat care a avut ca scop însuşirea din patrimoniul Federaţiei Române de Fotbal a sumei de 740.000 euro, provenită din încheierea unui contract de execuţie lucrări având ca obiect construcţia unui centru de fotbal pe raza localităţii Buftea, judeţul Ilfov”, se precizează.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu