Pugilistul Flavius Biea se va pregăti în Anglia pentru meciul de titlul WBA Oceania. Anunţul a fost făcut pe pagina sa de socializare.
Adversarul său va fi sportivul maghiar Laszlo Toth iar confruntarea se va disputa la categoria supermijlocie.
Organizatorii evenimentului sunt King Promotion şi Asociaţia Flavius Biea Box Promotion. Este prima gală organizată de către King Promotion, la Timişoara.
Gala se numeşte Noaptea spartanilor - Confruntarea de pe Bega şi va avea loc pe 6 mai în Sala Sporturilor “Constantin Jude”
Pugilistul născut în Arad şi stabilit în Timişoara, are 11 meciuri la profesionişti, toate câştigate.
Până să treacă la profesionism, Flavius a cucerit la amatori titlul de campion naţional de box la juniori, campion european la juniori în Ungaria şi campion mondial de juniori la Liverpool, în Anglia.
În 2006, a mai ajuns campion european la juniori în Albania şi vicecampion mondial în Turcia. În 2007, Flavius a fost campion european de tineret în Polonia, iar în 2008 a participat la Campionatul European de seniori din Anglia.
Tot în gala de la Timişoara vor mai intra în ring Daniel Buciuc, Eronim Arădoaie, Cezar Juratoni şi Bogdan Dinu.
Până să pleca în Anglia, în ultimele săptămâni, el s-a antrenat la Timişoara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu