29.3.16

Box, Lucian Bute vs Badou Jack la Washington


Lucian Bute a fost programat să suţină un nou meci  pentru titlul mondial IBF la categoria supermijlocie. 

Pugilistul român va urca în ring pentru o confruntare cu suedezul Badou Jack pentru, gala urmând să aibă loc la Washington, sâmbătă, 30 aprilie. 
Ultimul meci pentru Lucian, în noiembrie 2015, a fost cu britanicul James DeGale, care a câştigat după o decizie la puncte. 
În aceeaşi gală se va mai disputa o partidă, între James DeGale, actualul campion mondial IBF la supermijlocie, şi mexicanul Rogelio Medina. Câştigătorii celor două dispute se vor întâlni într-o partidă pentru unificarea centurii mondiale la categoria supermijlocie.

UPDATE:

Meciul s-a încheiat la egalitate, după ce doi dintre arbitri au decis asta, unul fiind însă în favoarea lui Badou Jack. 
Astfel, Kack a fost declarat câştigător deoarece era deţinătorul centrurii. El va lupta în acest an, pentru unificarea centrurilor, cu DeGale. 
Păcat,, a fost printre ultimele şanse pentru Butea de a mai lupta cu o centură pe masă. Greu de crezut că va mai prinde astfdel de gale. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu