28.4.17

Derby-ul Vestului, Poli - UTA se joacă duminică


Cele două rivale din zona de vest a ţării, ASU Poli Timişoara şi UTA se vor întâlni în etapa 35-a din Liga 2. Meciul se va juca la Timişoara. 

În această săptămână, oficialii clubului timişorean au stabilit când se va disputa derby-ul vestului cu UTA. Ei au anunţat din timp Federaţia Română de Fotbal. 
Întâlnirea va avea loc duminică, 21 mai, de la ora 19.00, pe stadionul Dan Păltinişanu, deoarece sâmbătă va fi rugby pe acelaşi stadion. 
Preţul biletelor va fi 10 lei, iar gazdele au alocat 5.000 de bilete pentru pentru clubul arădean, număr stabilit de regulament, porporţional cu capacitatea stadionului. 

UPDATE
Majoritatea suporterilor arădeni vor pleca cu trenul. Întâlnirea va fi în Gara Arad duminică, la ora 13.30. 


Râmâne cum s-a stabilit 
Deşi era anunţat pentru duminică, de la ora 19.00, Derby-ul Vestului, disputat în liga secundă, între ASU Poli şi UTA, programarea finală a fost decisă doar în această săptămână. 
Asta pentru că solicitarea celor care deţin drepturile de televizare era pentru ora 13.00, iar seara să se dispute FC Voluntari – FC Botoşani, din play out-ul Ligii 1. 
Ora de începere a rămas neschimbată, în final, pentru că biletele erau la vânzare de trei săptămâni. Astfel, partida de pe stadionul Dan Păltinişanu va începe la ora 19.00 iar jocul de la Voluntari, la ora 13.00. 
Interesul pentru acest joc este mare, în ambele oraşe. Dacă, până ieri, la Timişoara s-au vândut aproximativ 3500 de bilete, de la Arad au fost solicitate alte 500, câte s-au vândut deja. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu